În urmă cu două luni, maestrul Nicolae Botgros și-a pierdut soția. Lidia Bejenaru s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. Lidia Bejenaru suferea de cancer la colon, fiind operată de mai multe ori. Din nefericire, toate aceste intervenții chirurgicale, greutățile și grijile au extenuat-o.
Nicolae Botgros trece prin momente cumplite, la două luni de când a pierdut-o pe femeia care i-a fost alături 50 de ani și care i-a dăruit un fiu. Maestrul a povestit, în cadrul unei emisiuni tv, cum se descurcă după moartea Lidiei Bajenaru și cât de afectat a fost de decesul acesteia.
”Nici nu m-am gândit că ea va deceda, nici ea nu a crezut că în două săptămâni o să aibă trei operaţîi grele şi o să plece dintre noi! Nu a ştiut nici ea, nici eu, nici copiii, nici rudele apropiate, nici prietenii noştri, dar nici doctorii.
Credeam că o să meargă acasă aşa că după toate celelalte operaţii pe care le-am avut împreună, că a avut 12 intervenţii. Când îmi imaginez că a rămas Cornel fără mamă, îmi vine să ţip la cer. Puterea vine de Sus. Dumnezeu ne dă har, ne dă dar, dar ne dă şi putere şi dă omului atât cât poate să ducă el… Greu, foarte greu! Toţi îmi spun «Maestre, fii tare, fii puternic», dar puterea mea astăzi zace în pământ. Puterea mea a fost soţia. 50 de ani pe care i-am trăit împreună au fost o viaţă de om”, a mărturisit Nicolae Botgros, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
„Sunt oameni, dar cum să vă spun, dacă mă credeți cu adevărat, parcă nu aș avea nevoie de nimeni acum pentru că așa am rămas de singur și de sărac, ea îmi lipsește fiecare secundă din fiecare minut. Eu am trăit cu ea 40 de ani, 50 de ani de căsnicie și ne cunoaștem de 53 de ani de la 15 ani jumătate ne cunoaștem”, spune, în urmă cu câteva săptămâni, Nicolae Botgros.
Sursa foto: Arhiva Cancan